Grupul Bohnenkamp deplânge moartea lui Gisela Bohnenkamp

Doamna Gisela Bohnenkamp a încetat din viață la 27 iulie 2019, la vârsta de 83 de ani.
Cu tristețe și recunoștință ne luăm rămas bun de la dânsa, care a fost director general, a fost ani de-a rândul asociat al companiei, membru al Consiliului de supraveghere și fondator al Fundației Friedel & Gisela Bohnenkamp.

Soția fondatorului companiei noastre, Friedel Bohnenkamp, a preluat conducerea companiei după decesul soțului ei și a fost membru al consiliului de administrație și acționar unic al companiei noastre până în 2008. În 2008, a transferat o parte din acțiunile sale către fundația non-profit „Fundaţia Friedel & Gisela Bohnenkamp” și a fost numită în Consiliul de administraţie.
A fost implicată activ în deciziile companiei până la sfârșit.

Prin personalitatea și viziunea sa largă, Gisela Bohnenkamp a modelat compania noastră și a deschis calea pentru dezvoltarea sa de succes. Pentru ea, atât angajații cât și existența independentă și continuă a companiei au fost întotdeauna în centrul tuturor considerațiilor. De asemenea, noi ne exprimăm respectul față de Gisela Bohnenkamp, prin faptul de a continua în spiritul ei munca depusă de ea de o viață întreagă.

Consiliul de administraţie, Preşedintele şi colaboratorii

Se caută